day by day

Strigoi și iele

Câteodată îmi place să-mi fie frică. Macabrul mi se pare fascinant şi mult mai ofertant din punct de vedere al imaginaţiei. Nopţile reci de vară târzie în care ne adunăm mai mulţi şoricei şi ne împărţeam “poveşti de groază”, erau printre preferatele mele. Chiar dacă după o sesiune de băgat frică în noi, fugeam acasă, ne ascundeam sub plapumă şi eram conştienţi că va fi o noapte împânzită de coşmaruri. Da, îmi plac poveştile de groaza, mai ales astea româneşti. Cu babe mustăcioase care clocesc ouă negre din care ies pui de pisică, cu case părăsite în care dacă te încumeţi să baţi la uşă, ţi se usucă degetele şi-ţi cad, cu păduri bântuite de iele saltatoare gata să sucească minţile bărbaţilor, strigoi, ciori şi gheonoaie. Paranormalul atrage şi fascinează. Lumi noi ascunse în alte galaxii, extratereştrii mai puţin prietenoşi, gemeni şi fetiţe orfane. Piticul din Twin Peaks a fost prezent în multe din visele mele mai puţin plăcute, dar tot continuăm să mă uit pe ascuns. Deja la Dosarele X eram călită şi puţin mai mare, dar tot mi se ridica părul pe ceafă când Scully făcea pe curajoasa şi umbla singură prin păduri extrem de spooky.

Exorcismul lui Emily Rose a băgat bine frica în mine. Apăi oricât de curajos ai fi cum naiba să nu te sperie povestea adevărată a unei fete posedate de un drac?!

Filmele horror sunt extrem de bănoase, Stephen King găsit reţeta perfectă pentru că majoritatea cărţilor lui să se transforme în producţii cinematografice. Şi da, omul e un maestru al genului. Adică sigur v-au tremurat izmenele la “Children of the corn”, “It” sau “Shining”. Mi se par mult mai capabile să te sperie cărţile. Adică “Cimitirul Animalelor” e de-a dreptul înfricoşătoare şi favorita mea, iar “Shining”, chit că în film Jack Nicolson îl portretizează pe Jack Torrance incredibil de bine, cartea m-a făcut să aprind lumina de vreo două ori când o citeam. Ştie King ce vrea publicul şi cum să-ţi ofere clipe de groază. Dezamăgitoare  însă a fost ultima lui carte, scrisă alături de fiul său Owen. Optsute de pagini pe care abia aşteptam să le termin, cu o acţiune amplă dar plictisitoare, o carte parcă forţată și care nu s-a vrut scrisă. Nu m-a speriat, nu m-a încântat, nu m-a bucurat. Decât atunci când am terminat-o. Dialogul însă, perfect ca de obicei. Lipsit de împopoţonări şi artificii inutile. După cum ne învaţă în “Misterul Regelui” “cheia unor dialoguri reuşite e sinceritatea”. Dar cartea chiar nu a fost pe gustul meu (poate e fi-su de vină). Dar asta nu m-a făcut nicidecum să-mi pierd imensul respect pentru toată scriitura lui King.  Are o ofertă incredibil de vastă de horror, thriller, sci-fi. Citiţi-l.

Revenind la oile noastre înspăimântătoare, cred că Anabelle, It şi Chucky la un loc nu mă sperie atât de tare ca poveştile de pe meleagurile noastre.

Ştiu că la Electric Castle v-aţi zbenguit pe lângă castelul Bannfy şi că multitudinea de oameni şi gălăgie făceau locul dulceag și ferit de rele. Dar nu ştiu dacă ştiţi că în 1944 trupele germane au folosit castelul ca spital militar unde au fost torturaţi şi ucişi prizonieri. Se spune că urletele lor se aud şi azi în interiorul rece al castelului. Păduri seculare (Hoia, Baciu) unde ai impresia că e mereu cineva în spatele tău şi au fost înregistrate multe activităţi paranormale. Mireasa din Radovan care te urmăreşte din tenebrele pădurii, iar atunci când treci pe acolo, localnicii bătrâni te sfătuiesc să te uiţi doar în faţă. Şi unul din locurile mele preferate- Casa Memoriala a Iuliei Haşdeu din Campina, unde oricât de neîncrezător în paranormal ai fi, simţi energii inexplicabile. In jurul ielelor și sânzienelor se învârt multe povești fașcinante. Fete de o frumusețe nepământeană care vin odata cu venirea lunii și se transformă în vânt la venirea zorilor și care te ademenesc cu dansul lor, dar de care dacă te apropii trebuie să plătești un preț mult prea mare. Sunt multe legende în jurul acestor fiice ale Padurii, de la ciobani care au rămas schilodiți, tineri frumoși care și-au pierdut auzul și vocea și fete care erau și ele frumoase, dar s-au trezit  sluțite peste noapte pentru că au trezit invidia sânzienelor.

Legendele şi poveştile astea nu sunt pentru toată lumea, dar nimeni nu poate contesta magnetismul lor. Suntem atraşi de necunoscut încă din vremuri străvechi şi oricât de bine e să fii curios, câteodată adevărul e dincolo de noi.

P.S. Uite-te uşor în spate.

Glumă.

Andra Gruiță

Andra Gruiță

O timidă încercare de a comunica părți din fiinta mea.
Scrisul descătusează partea sociabilă a firii mele, de obicei suspicioase si colerice.
Prefer compania oamenilor născuti din imagiație, cu excepția câtorva suflete care au trecut testul timpului.
Citesc,mănânc,scriu(cand ma păleste inspirația),am multi câini si un copil pe drum. Mă plictisesc la fel cum iubesc, repede si tare.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *