day by day

Hiba armurii

Să faci haz de necaz e probabil cea mai sănătoasă metodă de a depăşi o stare sau un eveniment mai neplăcut. Am încercat să mă auto-dresez şi în situaţiile în în care viaţa îmi face cadou   un dobitoc pe care în mod normal l-aş fi înjurat de toţi sfinţii şi mi-aş fi consumat un sfert din energia alocată acelei zile, să îi rânjesc. Să nu dau curs temperamentului meu latino balcanic şi să mă calmez. Chiar dacă la început simţeam cum sângele îmi bolboroseşte în vene, gâtlejul mi se usucă din nevoia de a înjura şi degetul mijlociu cu greu se astâmpără, mi-am înghiţit vorbele, mi-am cenzurat gesturile, m-am gandit la Mr. Bean şi am forţat un zâmbet. A fost greu şi fals. Dar am economisit energie. Şi că orice lucru îndelung exersat, a devenit din ce în ce mai uşor şi mai eficient. Zâmbeam în trafic unui ghivol care îmi tăia calea, zâmbeam când un binevoitor se băgă în faţa mea la coadă, zâmbeam când mi se rupeau pungile de hârtie din Kaufland şi toate cumpărăturile mi se împrăştiau impertinent. A început să fie mai uşor şi să mă enervez din ce în ce mai rar. Începeam să devin imună la situaţiile incorecte, la nesimţirea oamenilor, la golurile luate la Fifa, la preoţi şi politicieni jegoşi. Mă simţeam ca un cavaler şmecher care a primit de la fierarul satului cea mai puternică armura. Toate bune şi frumoase până când am început să fiu ca o oală sub presiune. Toate sentimentele înăbuşite, mocneau acum în mine, gata din moment în moment să iasă la suprafaţă şi să readucă haosul. Armura începea să capete hibe de la toate loviturile primite şi să nu-şi mai facă treaba. Toate zâmbetele mele false au pornit o cruciadă împotriva mea, pregătite să-mi dea o lecţie. Să nu mă mai lase să le folosesc abuziv. Să mă facă să înţeleg că o înjurătură la vremea ei, mai ales una creativă, îşi face bine treaba. Să eliberez puţin câte puţin mocneala din suflet, dar să îmi aleg bătăliile. Să nu mă mai enervez la fiecare muc în drum, dar nici să nu râd tembel când soarta nu e cooperantă. Am avut măreaţa revelaţie că nu sunt nici robot, nici călugăr budist. Că sentimentele trebuie simţite şi nu am niciun drept să reduc complexitatea caracterului uman.

Pentru că la fel cum energia e finită şi trebuie dozată corespunzător, aşa şi răbdarea trebuie protejată. Vreau să plâng plâng, vreau să înjur înjur, vreau să fluier-fluier. Mă eliberez de armura sufocantă şi greoaie şi îmi las sentimentele să zburde libere cu speranţa vie în suflet ca într-un moment în timp şi spaţiu, nesimţirea şi nedreptatea vor fi ilegale, stările de nervozitate şi atitudinile colerice nu vor mai avea factor declanşator, iar skill-urile mele la Fifa vor deveni legendare.

Andra Gruiță

Andra Gruiță

O timidă încercare de a comunica părți din fiinta mea.
Scrisul descătusează partea sociabilă a firii mele, de obicei suspicioase si colerice.
Prefer compania oamenilor născuti din imagiație, cu excepția câtorva suflete care au trecut testul timpului.
Citesc,mănânc,scriu(cand ma păleste inspirația),am multi câini si un copil pe drum. Mă plictisesc la fel cum iubesc, repede si tare.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *