day by day

Realitate. Mai marii acestei minunate țări, sunt în general nişte scursuri egoiste. Ştiu că trebuie să ne iubim semenii şi că poate prin toată buruiana asta politică se mai află şi unu care se gândeşte la binele general, dar ca să nu începem săptămâna în minciună, să recunoaştem, majoritatea optează pentru interesul propriu. Orbiţi de putere, vor tot mai mult şi tot mai mult, până când sug şi ultima picătură de viaţă a ţării. Şi atunci începe să se producă un fenomen. O parte considerabilă a populaţiei, în ciuda greutăţilor pe care le au de îndurat, în ciuda dorului de familie şi prieteni, decid să capituleze şi să plece. Realitate frustrantă şi dureroasă. Plătitori de taxe mari şi nejustificate îşi fac frumos bagajul şi îşi oferă serviciile altor naţiuni. Acum no, toţi suntem oameni, dar diferenţele culturale se simt. Glumele cu Bulă sau Dăncilă nu sunt universale. Umorul tradus îşi pierde din farmec. Sarmaua e sarma şi Giovanni nu ştie să o facă mai bună ca mama.

Pentru că sunt pregătiţi, inteligenţi şi muncitori, ocupa poziţii importante în companii balenă, recompensele financiare sunt incomparabil mai mari, dar abia aşteaptă să vină acasă de Crăciun.

Şi atunci în loc să fie susţinuţi şi ajutaţi, companiile aeriene, miloase din fire, ce fac? Miros nevoia oamenilor de a fi cu familia şi triplează preţul biletelor. Aşa, în spiritul sărbătorilor. O parte, strâng din buci şi plătesc pentru a asculta colinde în romana, pentru mirosul de varză din casă, îmbrăţişarea părinţilor şi râsetele cu prietenii. O parte stau de Crăciun printre străini.

Şi eu, că tot românul rămas în ţară, am oameni dragi plecaţi. Oameni care au reuşit să se afirme, dar care s-au izbit de multe zidurI până să ajungă acolo. Tineri foarte capabili care poate că s-ar întoarce dacă preţul unui plin de benzină nu ar fi cât un salariu minim, dacă hoţii nu ar fi aşa hoţi, dacă lucrurile ar fi rezonabile. Atât. Nu are nimeni aşteptări nerealiste, cum ar fi spitale sau şcoli decente, preoţi sau politicieni umili şi funcţionari amabili, ci doar că totul să capete o minimă decență.

Nu prea  cred că interviurile astea vor opri migraţia populației şi golirea ţării, dar daca  vor demonstra o mică parte din  aprecierea ce o am pentru curajul acestor nomazi, e suficient.

Voi începe seria de întrebări cu o domnişoară plecată de ceva timp, furnica grupului, care prin multă munca, dedicaţie şi perseverenţă, a ajuns să fie indispensabilă într-o companie  babană pe care poate într-o zi o va conduce(e în stare).

Andra Gruiță

Andra Gruiță

O timidă încercare de a comunica părți din fiinta mea.
Scrisul descătusează partea sociabilă a firii mele, de obicei suspicioase si colerice.
Prefer compania oamenilor născuti din imagiație, cu excepția câtorva suflete care au trecut testul timpului.
Citesc,mănânc,scriu(cand ma păleste inspirația),am multi câini si un copil pe drum. Mă plictisesc la fel cum iubesc, repede si tare.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *