day by day

Munte pentru suflet

Mi-ar plăcea sa fiu pe vârf de munte. Să simt că am depăşit graniţele fizice ale corpului meu  firav şi formaţiunea stâncoasă mi-a permis să o caţăr.

E ceva religioso-spiritual în relaţia asta a omului cu muntele. Misticismul „uriașilor” a fost mereu fascinant pentru noi şi am decis că pericolele sau avertismentele nu sunt suficiente pentru a încerca să ne apropiem.

Urcatul pe munte e remediul perfect pentru senzaţia claustrofobică şi înecăcioasă ce ne-o oferă aglomeraţia urbană. Niciunde nu m-am simţit mai liberă, mai puternică, mai dornică de autodepăsire şi cu o gândire mai limpede decât pe vârful unui munte. Nu a fost nevoie de mult ca să mă cuprindă microbul ăsta şi în momentele cele grele, să mă visez răsuflând greu, cu picioarele încordate şi rucsacul plin, lipit de spate, dovedindu-mi că sunt capabilă.

Poate că asta e explicaţia pentru care iubim muntele. E metoda prin care reuşim să ne simţim mai semnificativi şi mai vizibili în Universul ăsta colosal care adeseori, prin imensitatea lui exagerată, ne face să ne simţim microscopici. E gândită treaba. Acţiune, reacţiune, yin şi yang, forţele aparent opuse, dar interconectate.

În serialul Cosmos – a Spacetime Oddysey, astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, ne explica calm, concret şi grafic ce mătreaţa purecelui suntem noi în acest Univers. Cum ne ducem existenţa ca nişte căcăreze agitate şi cum doar ego-ul şi vanitatea noastră au greutate reală.

Glumesc, cred (sper) că scopul existenţei noastre reprezintă mai mult decât apucăturile distructive, fuga după avere şi glie (vezi Ion) sau procreerea.

Şi apropo de distructiv şi vanitos, cum nu respecţi muntele, cum îţi poate da un şut în cur şi să te trezeşti căzut în vreo râpă. Chiar e o treabă pentru care consider că trebuie să fii pregătit atât fizic cât şi mental. Dacă te porneşti Prâslea(voinic) în adidaşi şi foița, e posibil să auzim de tine(nu de bine) la ştirile de la ora 5.

Suntem şi extra norocoşi să avem la îndemână Bucegii, Fagarasii, Piatra Craiului, Piatra Mare, iar  pentru grăsuţi, grăbiţi sau leneşi,  Tampa, Postavaru, aşa că e păcat să nu ne cocoţam cât încă suntem în stare.
Dacă nu te impresionează peisajele magice, aerul curat, starea de natural-high (reală) şi poate descoperirea unor portaluri energetice, îţi garantez că mâncarea de la cabană, după efortul depus, te va unge pe suflet .Si in plus, daca nu se poate ajunge cu mașina, iți pot garanta că vei întîlni doar cei mai faini oameni.

Toamna complimentează cel mai bine muntele, aşa că ia-ţi echipamentul, câţiva prieteni mai ok (nu e fain cu proști), ai grijă la urşi şi sus la deal.

Andra Gruiță

Andra Gruiță

O timidă încercare de a comunica părți din fiinta mea.
Scrisul descătusează partea sociabilă a firii mele, de obicei suspicioase si colerice.
Prefer compania oamenilor născuti din imagiație, cu excepția câtorva suflete care au trecut testul timpului.
Citesc,mănânc,scriu(cand ma păleste inspirația),am multi câini si un copil pe drum. Mă plictisesc la fel cum iubesc, repede si tare.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *