day by day

Doar zece.

Nefericiţi cei cu treabă la instituţiile publice.

Dimineaţă plăcută de toamnă. Vântul adie, frunzele îl acompaniază dansând uşor. Soarele îţi gâdilă pleoapele translucide şi te trezeşti lângă omul pe care îl iubeşti. Îţi bei cafeaua amară şi simţi cum cofeina îţi trezeşte toate simţurile şi ai destulă energie pentru intreaga zi. Viaţa e bună cu tine şi zâmbeşti neştiutor în timp ce te speli pe dinţi. Nu ai multe de făcut azi şi te-ai odihnit azi – noapte. Te bucuri că ai reuşit să te trezeşti devreme şi iei hotărârea că după ce termini cu obligaţiile cetăţeneşti, îţi faci ceva timp şi pentru tine. Poate o priceapă cu un mic-dejun boieresc, poate un tuns, poate că mai afli ce face profesorul din cartea pe care ai început-o săptămâna trecută. Viitorul sună bine.

Porneşti maşina încă naiv şi optimist. Asculţi Guerrilla, unde tocmai începe o melodie care îţi place mult. Dai tare şi volumul şi acceleraţia şi te trezeşti ajuns la Instituţie. Acolo lucrurile nu mai sunt aşa dulci, căci după câteva ture, realizezi că nu ai nicio şansă să găseşti loc de parcare. Dar nu laşi asta să îţi umbrească dimineaţa. Şi nici puţin mers pe jos nu strică șuncuțelor. Laşi una bucată maşină unde poţi, intri într-o cameră încărcată cu miros de glandă sudoripară şi începi să fii sceptic. Dar încă optimist.

Îţi iei un bon de ordine, ca un bun roboţel şi te luminezi când vezi că sunt doar zece persoane înaintea ta. Asta da zi bună. Dar ceva e putred. Toată suflarea din camera e ciufută şi încruntată. Când au avut timp să se enerveze?

Schimbi o vorbă două, că aşa mai trece şi timpul. Încă o vorba, două şi înaintea ta tot zece persoane. Mergi să-ţi iei o apă şi te grăbeşti la întoarcere că nu cumva să-ţi treacă rândul. Ajungi şi rămâi puţin prost. Înaintea ta – zece persoane. Ori ai devenit un soi de Doctor Strange şi faci măgării cu timpul, ori melcii au luat locul cucoanelor de la ghişeu. Ambele variante sunt net superioare adevărului. Obosite de programul lor încărcat până la ora 14:00, cele mai acre creaturi ale planetei, au decis să urineze pe toţi cei care aşteaptă ștampila Instituţiei pentru a-şi declara o rudă decedată, copil născut, sau o căsătorie reuşită (La divorţ e coadă separată ca să îi gineşti şi judeci pe aia care n-au mai rezistat tentaţiei) şi să îşi ia ostentativ o PAUZĂ. Pauza de bârfă şi cafea de la ora 9. Pauză de după nici mai mult, nici mai puţin de jumătate de oră de făcut mutre greţoase.

Şi atunci toată starea ta zen, trezită de cafea şi Guerila se duce dracului. Zâmbetul o ia la vale, spatele se cocoşează, conversaţia cu vecinu nefericit se opreşte.

Toate planurile de cărţi, mâncare şi veselie se transformă în frustrări şi draci. Cele două ore jumătate petrecute în camera urât mirositoare a Instituiei, culminează cu atitudinea nesimţită şi deloc cooperantă a funcţionarei de la care aveai nevoie doar de câteva foi şi o ştampilă.

Pleci mâhnit, te descarci în trafic, te ascunzi sub aşternuturi, visând la o lume în care birocraţia nu va mai frânge spirite şi toate ghişeele vor fi ocupate de roboţi inimoşi şi politicoşi.

Andra Gruiță

Andra Gruiță

O timidă încercare de a comunica părți din fiinta mea.
Scrisul descătusează partea sociabilă a firii mele, de obicei suspicioase si colerice.
Prefer compania oamenilor născuti din imagiație, cu excepția câtorva suflete care au trecut testul timpului.
Citesc,mănânc,scriu(cand ma păleste inspirația),am multi câini si un copil pe drum. Mă plictisesc la fel cum iubesc, repede si tare.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *