N-am apucat să beau o gură din elixirul negru care îmi desparte pleoapele grele, că a trebuit să fug din casă, treabă care din start anunţa un început de zi tenebros. Da, în excepţia în care sunt în vreo tară susţinută de turism, într-o cameră pseudo-luxoasă, unde ştiu că principala activitate a zilei va fi …
“Oamenii sunt încă frumoşi” spune Bean cu măiestrie. Simplu şi curat, dar cu mare încărcătură emoţională. Doar că acei oameni, sunt copii. Mai micii, mai puţin frustraţii, lipsiţi de ură şi invidie homo sapiens. Piticii Duracell, care e drept, sunt enervanţi uneori, dar care nu au fost încă întinaţi de microbul avuţiilor, de obsesii financiare …
S-au văzut, s-au plăcut, au postat mii de poze grețoase pe rețele. Unii au mers atât de departe incât au renunțat la identitatea personală si s-au contopit cu partenerul, formând o noua specie de individ care nu cunoaste conceptul de singurătate. Sa fii chiar atat de neinteresant incat sa ai nevoie de inca o formațiune …
Să faci haz de necaz e probabil cea mai sănătoasă metodă de a depăşi o stare sau un eveniment mai neplăcut. Am încercat să mă auto-dresez şi în situaţiile în în care viaţa îmi face cadou un dobitoc pe care în mod normal l-aş fi înjurat de toţi sfinţii şi mi-aş fi consumat un sfert …
Mereu am iubit animăluţele. Mereu am fost înconjurată de căţei, pisici, purcei, găini, văcuţe şi puii acestora. Minunatele mele vacanţe la ţară mi-au oferit privilegiul de a observa cum relaţia cu un animal îţi poate îmbunătăţii caracterul. Nici nu prea înţeleg cum să nu iubeşti ceva pufos, cu nas de cauciuc şi pernuţe moi. Departe …
Din când în când mai găsesc pe bătrânul Netflix şi ceva ce îmi hrăneşte mintea. O gură de aer proaspăt ce îmi redă speranţa în televiziune. Pentru că nu tot ce apare la televizor e un gunoi. Poţi filtra cu destul de mare uşurinţă ce alegi să vezi, să crezi şi să auzi. Şi dacă …
king Nu ne putem baza mereu unii pe alții. Suntem ființe sociale, adevărat, dar deosebit de egocentrice si ciudate. Ne leaga niste conexiuni universale, dar deseori ura, invidia, şi alte simţăminte urâte, creează nişte bariere atât de înalte, încât legăturile noastre se fac nesimţite, nevăzute şi treptat ajung să se piardă. Şi asta e extrem …
Trăim în unul din cele mai frumoase şi ordonate oraşe din ţară. Cei care locuiesc aici sunt îndrăgostiţi şi mândri de el, cei care îl vizitează îşi promit că vor reveni. Braşovenii au o energie curată şi liniştită, un chill tipic ardelenesc. O stare de spirit întreţinută de Tampa şi multitudinea de natură înconjurătoare. Arhitectura …
De unde porneşte creativitatea? Ce butoane secrete sunt apăsate pentru că noi să fim mai mult decât nişte roboţi ambulanţi? Cum se face că unii au fântâna asta a imaginaţiei mai adâncă şi mai nesecată decât alţii? Copii fiind abundăm de idei. Inventăm cele mai interesante scenarii şi ne lăsăm distraţi şi fericiţi de orice, …
Un singur cuvânt dezaprobator poate avea un impact uriaş asupra noastră. Şocul refuzului e direct proporţional cu grosimea obrazului. Sau cu încrederea în noi. Şi clar cu obişnuița. Din păcate, avem o nevoie acută de aprobarea, laudele şi mai nou like-urile semenilor. Şi nevoia asta (exagerată la unii) poate avea efecte devastatoare. Poate opri creaţia. …
Avem o nevoie sinistră de a atribui fiecăruia o cutiuţă. Dacă eşti blondă planturoasă, nu ai cum să nu fi curvă, te îmbraci mai simplu, eşti un sărăntoc, ai bani, eşti un snob arogant, n-ai bani, eşti nimeni pe Pământ, eşti gras, clar leneş, eşti slab – anorexic, eşti manelist – nu ştii să citeşti …
Realitate. Mai marii acestei minunate țări, sunt în general nişte scursuri egoiste. Ştiu că trebuie să ne iubim semenii şi că poate prin toată buruiana asta politică se mai află şi unu care se gândeşte la binele general, dar ca să nu începem săptămâna în minciună, să recunoaştem, majoritatea optează pentru interesul propriu. Orbiţi de …
Scrisul în ţara noastră e o condamnare la sărăcie. Vrei neajunsuri financiare, fă ceva artistic. Vrei să nu ai domenii, ceasuri de haur şi maşini nesimţit de rapide, pune-te pe învăţat. E trist, dar real. Munca multă, sărăcia omului. Noroc că (cică) banii nu aduc fericirea şi atunci e plină lumea de săraci fericiţi( sper …
Îmi place de mică să citesc. Dar nu prea cred că asta e meritul meu. Iubirea pentru cărţi cred că mi-a pornit în serile fericite în care bunicu-meu îmi citea povești menite să mă adoarmă, dar care mai mult mă ţineau trează. Sau poate că atunci când maică-mea lucra la Biblioteca Judeţeană şi pentru că …
Nefericiţi cei cu treabă la instituţiile publice. Dimineaţă plăcută de toamnă. Vântul adie, frunzele îl acompaniază dansând uşor. Soarele îţi gâdilă pleoapele translucide şi te trezeşti lângă omul pe care îl iubeşti. Îţi bei cafeaua amară şi simţi cum cofeina îţi trezeşte toate simţurile şi ai destulă energie pentru intreaga zi. Viaţa e bună cu …
Cred că cel mai de preţ dar oferit de copilărie e timpul. Minutele care par ore, zilele de vară în care jocurile, visele şi ideile de toate felurile chiar prind contur real.„Mai marii satului” nu permit totuşi libertate deplină şi îţi întrerup distracţia cu teme şi proiecte de oridin academic, iar părinţii de frică să …
Cât nu ştim şi cât alegem să ignorăm? Pentru confortul olfactiv al semenilor, e necesar să ne spălăm minim o dată pe zi. Părul e podoaba care distrage atenţia de la o față mai puţin atrăgătoare, deci şi el trebuie spălat, balsamat, spumat şi fixat. Ca să mirosim mai ademenitor că o garofiţă, parfumam, dăm …
Nu am fost niciodată cel mai mare fan al schimbărilor. De ce să modifici ceva ce funcţionează bine pentru tine în acel moment? Obişnuiesc să găsesc un loc care îmi place şi să merg acolo până reuşesc să enervez tot personalul. Îmi place un fel de mâncare, o mănânc dimineaţa la prânz şi seara, îmi …
Mi-ar plăcea sa fiu pe vârf de munte. Să simt că am depăşit graniţele fizice ale corpului meu firav şi formaţiunea stâncoasă mi-a permis să o caţăr. E ceva religioso-spiritual în relaţia asta a omului cu muntele. Misticismul „uriașilor” a fost mereu fascinant pentru noi şi am decis că pericolele sau avertismentele nu sunt suficiente …
Cel mai clar scriu dimineaţa. Când gândurile nu îmi sunt încă îngreunate de agitaţiile zilnice. Şi azi m-am trezit îmbibata în pozitiv. Poate am visat ceva roz şi sclipicios, sau vreun pui de căţel, dar în dimineaţa asta nu am găsit (încă) motiv să mă lamentez. Sper că sinapsele să nu se revolte şi să …
Naturalețea a devenit depășită. Venim binecuvântați cu un trup și un chip în perfectă armonie, ca o pânză curată a unui artist începător. Asta ni se oferă gratuit. Și noi în înțelepciunea noastră infinită, ce facem? Le afumăm, scrîjelim, murdărim, împuțim, afundăm în chimicale și grăsimi, iar apoi încercăm să reparăm răul făcut, folosind diverse …
15 Septembrie – o dată asociată cu o tristețe generală în rândul picilor care încă tânjesc după zilele senine și libere ale verii. Ziua în care cei mai fericiți (și probabil singurii) sunt vânzătorii de flori. Cred că și profesoarele s-au săturat să plece la sfârșitul zilei acoperite de un morman de plăntuțe colorate care nu o să facă …
Printre ultimele cărți devorate și recomandate tuturor cunoscuților a fost una care aproape mă îndemnă să mă apuc de alcool, droguri sau violente dubioase. Cartea lui Robert Schnakenberg, un autor din New York care a observat un model de autodistrugere în rândul persoanelor binecuvântate cu mânuirea dibace a peniței. ”Viața secretă a marilor scriitori”, căci …
Cred că m-am apucat de scris puțin cam târziu, pentru că-mi simt gândurile la fel de dezordonate precum podul unor hoarderi. Am lăsat prea multe păreri să se adune, când era cazul, de ceva timp să încep curățenia de primăvară. Nu vreau să-mi mânjesc frumusețe de blog cu toate bălăriile, dar în egală măsură mă gândesc și …
Când au devenit oamenii nesimțiți? Cu cât înaintăm în existența asta pornită absolut miraculos din cine știe aliniere astrală, cu cât suprafața terestră e cotropită de rasa asta distrugătoare de specii, cu cât roboții mai au puțin și devin colegi de clasă cu oamenii și cu noua aplicație de Iphone îți poți chema un OZN, …
Thanks for joining me! Good company in a journey makes the way seem shorter. — Izaak Walton